Se diminuează „efectul Funeriu” asupra bacalaureatului?

Anul acesta s-a înregistrat maximul ratei de promovabilitate la bacaluareatului post-Funeriu. Este de bine sau este de rău? Dacă ne raportăm la cifrele de promovabilitate de dinainte de 2010, desigur, regimul de promovabilitate este net inferior, deși comparabil cu anul 2010.
Dacă ne raportăm la anii 2011 și 2012, denumiți, mai în glumă, mai în serios „dummy-ul Funeriu”1 , rata de promovabilitate a crescut semnificativ. Dar ce înseamnă acest lucru? ? Pare a fi un consens, atât între analiști, cât și între formatorii de opinie, că ratele de promovabilitate mici din anii 2011 și 2012 se datorează unei „campanii anti-corupție” (Borcan, Lindahl, și Mitrut 2017) sau mai degrabă anti-copiat la bacalaureat, care a constat într-un set de măsuri dintre care cea mai cunoscută este introducerea monitorizării video a probelor din cadrul examenului.

Putem vorbi de o diminuare a „efectului Funeriu”, indicată de creșterea susținută a ratelor de promovabilitate? Cauzalitatea unei astfel de diminuări o putem căuta în două explicații, aparținând unor registre diferite. O categorie de explicații pot fi considerate ilegitime, iar cealaltă categorie ar putea fi considerată legitimă. Să începem cu ultima: candidații au început să se pregătească mai serios pentru acest examen, de aceea crește rata de promovabilitate. Dacă acesta este cazul, atunci avem un efect Funeriu pe care îmi permit să îl numesc „pozitiv”, deoarece produce efecte agregate pozitive.
Dar, în același timp, putem căuta și altfel de explicații. Putem avansa explicația scăderii stricteții monitorizării examenului de bacalaureat. Acest lucru îl putem pune, pe de o parte, pe seama organizațiilor responsabile de acest examen, care, în contextul schimbării conducerii atât la nivelul inspectoratelor cât și la nivelul ministerului, ar fi putut accepta o scădere a stricteții. Pe de altă parte, putem căuta explicația și în rândul celor care cer, să le numim, înlesniri pentru copiat sau alte fraude. Aceștia, persoane care își urmăresc interesul, au învățat din experiența ultimilor ani și au găsit noi modalități și noi parteneri de „ocolire a regulilor”, după cum numește Miroiu (2016) aceste comportamente individuale cu impact asupra nivelului agregat.
Poate fi avansată o a treia explicație: liceenii renunță la acest examen. Își fac un calcul și ajung la concluzia că oricum nu iau bacalaureatul, așa că ce rost are să investească în pregătirea lor. Dacă raportăm numărul de liceeni care au promovat bacalaureatul la cohorta de elevi care au terminat gimnaziul cu patru ani în urmă, observăm că procentele fluctuează de la un an la altul, dar, în general, fluctuațiile negative le anulează pe cele pozitive:

De asemenea, putem observa ceva la care nu ne așteptăm dacă ne uităm la Figura 1 și asociem ministeriatul D-lui Funeriu cu strictețea și cu ratele de promovare cele mai mici: minimul este înregistrat în 2014, în timpul ministeriatului D-lui Pricopie. Regresia liniară, deși forțată pentru acest set de date, ne arată acest lucru, în ciuda coeficientului foarte mic: coeficientul regresiei – panta dreptei, este aproape zero, însă pozitivă, ceea ce ne indică un regim cvasi-staționar, dacă acceptăm acest tratament al fluctuațiilor anuale. Desigur, există o justificare pentru acest tratament, și anume candidații care nu reușesc într-un an dau examenul în număr mare în anul următor, fluctuațiile anuale pot fi puse pe seama unor cauze circumstanțiale, relevantă fiind tendința pe mai multi ani, care poate fi calculată cu un „moving average”, o procedură cu o logică similară regresiei liniare prezentate în Figura 2.
De fapt, dacă agregăm promovabilitatea pentru toate aceste cohorte, obținem un procent de 51.49%, care nu este mult diferit de ratele de promovabilitate per examen pentru majoritatea anilor, cu excepția anilor 2014 și 2015.

Desigur, pentru anul 2017 rezultatele nu sunt finale, urmează sesiunea de toamnă, care probabil că va aduce un rezultat peste agregatul acestor ani. Datele legate de cohortele de absolvenți de gimnaziu sunt preluate de la INS, cele legate de promovarea bacalaureatul sunt preluate atât de la INS – pentru anii în care au fost disponibile, cât și din presă, pentru celelalte cazuri.
Concluzii:
„Efectul Funeriu” pare să nu se fi diluat atât de mult pe cât ne arată ratele de promovabilitate. Datele prelucrate aici nu validează nici explicația conform căreia „efectul Funeriu” a fost pozitiv, i-a făcut pe elevi mai studioși, nici scăderea stricteții examenului. Dar nici nu invalidează aceste explicații. În schimb, ne arată că ultimii ani, cei cu rate de promovabilitate mari, nu sunt atât de diferiți de anii „dummy-ului Funeriu” din perspectiva șanselor unui absolvent de gimnaziu de a promova bacalaureatului. Aceste rezultate validează explicația conform căreia elevii aleg să nu mai susțină acest examen - ceea ce aduce în discuție o chestiune de echitate dar și de eficiență: aproximativ unul din doi absolvenți de gimnaziu nu promovează bacul, neavând acces la alternative care să ofere șanse comparabile de reușită în viață, după ce statul a făcut o investiție publică în educația acestor tineri.

1.Am întâlnit această sintagmă într-o postare pe Facebook: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=463466064014491&set=a.137520766609024.1073741828.100010533048100&type=3&theater accesat în data de 11.07.2017. Desigur, este vorba de ministeriatul D-lui Daniel Funeriu.
2.Grafic preluat fără modificări din aceeași sursă.
Referințe
Borcan, Oana, Mikael Lindahl, și Andreea Mitrut. 2017. Fighting Corruption in Education: What Works and Who Benefits? American Economic Journal: Economic Policy 9(1): 180-209. Miroiu, Adrian. 2016. Fuga de competiție [Flight from competition]. Ias̨i: Polirom.

Cercetare privind efectele ,,campaniei anti-corupție" la bacalaureat

Atenția publică zilele acestea este îndreptată spre rezultatele examenului de bacalaureat. Un moment potrivit pentru a aduce în discuție o cercetare despre efectele „campaniei anti-corupție” la bacalaureat. Borcan, Lindahl, și Mitrut (2017) identifică două mecanisme de corupție:
  • Unul „colectiv”, prin care se strânge un fond „de protocol” cu scopul de a scădea vigilența supraveghetorilor
  • Unul „individual”, prin care candidați tranzacționează beneficii individuale
Autoarele pleacă de la ipoteza conform căreia corupția îi avantajează pe cei cu mai mulți bani și explorează o serie de consecințe ale monitorizării video a examenului de bacalaureat. În acest scop, utilizează date de populație, provenite din surse oficiale, care se referă la anii 2009 – 2012. Sunt utilizate și date din anii anteriori pentru identificarea tendințelor. Unele dintre rezultate sunt o validare științifică a opiniei publice:
  • Probabilitatea de a trece bacaluareatul a scăzut cu 9.5%;
  • Notele au scăzut în media cu 0.512
După ce exclud o serie de ipoteze suplimentare, autoarele conchid că efectele identificate se datorează reducerii frecvenței actelor de corupție, nu comportamentelor derivate.
Cercetarea lor evidențiază însă un aspect pe care nu l-am văzut până acum discutat în spațiul public: inițiativele anti-copiat la bacalureat au lovit mai tare în elevii proveniți din medii dezavantajate – identificați în cercetare ca beneficiari de burse sociale. Figura de mai jos, captură din textul publicat de Borcan, Lindahl, și Mitrut (2017), ilustrează aceste diferențe semnificative.
Autoarele concluzionează că „programele anti-corupție nu sunt un remediu pentru toate problemele” (Borcan, Lindahl, și Mitrut 2017, 208). Desigur, nu se mai copiază la bacaluareat – cel puțin nu ca înainte de introducerea monitorizării video, însă apara problema distributivă. Într-o școală care nu găsește soluții la inegalitățile structurale, monitorizarea video a scăzut șansele relative de reușită academică a elevilor proveniți din medii socio-economice dezavantajate.
Cercetarea conține și alte analize interesante, iar cei care o citesc probabil că se întreabă care sunt evoluțiile în ultimii ani?
Referință: Borcan, Oana, Mikael Lindahl, și Andreea Mitrut. 2017. „Fighting Corruption in Education: What Works and Who Benefits?” American Economic Journal: Economic Policy 9(1): 180-209.

Datele sondajului Eurobarometru la 10 ani de la aderarea României la UE

La începutul acestei luni au fost anunțate de către Reprezentanța Comisiei Europene la București concluziile rezultate din datele de sondaj culese la finalul anului 2016 , cuprinzând principalele curente de opinie despre instituțiile și procesele europene, măsurate prin sondajul de tip Eurobarometru.

Datele acestui raport al Eurobarometrului au acum o importanță deosebită, atât pentru că indică dinamica percepțiilor reale ale românilor asupra Comunității Europene, după 10 ani de la aderarea noastră la UE, dar și pentru că arată cum se configurează curentele de opinie în Europa, chiar în perioada în care Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a lansat tema majoră a dezbaterii publice din acest an, viitorul Europei, propunând scenariile de evoluție pentru UE-27 până în 2025, prin Cartea Albă privind viitorul Europei.

Datele culese din România prin sondajul de tip Eurobarometru indică atât percepții optimiste ale românilor, comparativ cu cele ale cetățenilor celorlalte țări UE, asupra europenismului politic și comunitar, dar ridică și unele semne de întrebare.

Românii au încredere în UE, în proporție de 52%, comparativ cu media de la nivelul UE, de 36%. În același timp, dinamica acestui nivel de încredere se află în scădere și în România, față de acum 10 ani (o scădere de 13%). În plus, românii sunt încrezători în viitorul UE în proporție de 67%, un procent care se află însă într-o scădere față de acum 10 ani, cu opt procente. Este, totuși, o percepție pozitivă foarte ridicată, situată din nou peste media UE (care e situată la 50% încredere).

Chiar prin prezentarea acestor date se formulează răspunsul României la întrebarea despre cum vedem viitorul comunității europene, în care suntem în majoritate încrezători, comparativ cu alte țări UE, multe dintre ele cu tradiții mult mai avansate ale apartenenței comune. Dincolo de acest răspuns optimist, însă, decidenții responsabili, cei care își afirmă apartenența la setul de valori ale Europei, nu pot trece cu vederea nici faptul că europenitatea este o caracteristică pentru care sunt necesare politici covergente și permanente, așteptate de către cetățenii UE, dar nici motivele care pot diminua aderența la cetățenia UE, ținând mai ales de percepțiile negative asupra turbulențelor ce sunt tot mai des vizibile în spațiul comun.

Acum, la 10 ani de la aderarea României la UE, merită subliniate argumentele pe care românii le consideră cele mai importante pentru apartenența noastră europeană: geografia, “cel mai bun liant pentru sentimentul de comunitate dintre cetățenii europeni” (23%), urmată de valori, “respectarea statului de drept și solidaritatea cu regiunile mai sărace” (18%), dar și de “sistemul de îngrijire a sănătății, educația și pensile” (17%). Toate aceste argumente transmit idei clare despre idealul de apartenență europeană a românilor, cel pentru care am realizat aderarea cu un deceniu în urmă.

Aceste realități arată că suntem într-un context în care românii au determinarea de a participa atât ca generatori de soluții, cât și ca beneficiari ai proiectelor de dezvoltare, într-o Europă care își caută acum modelele de reformare și solidaritate, un context ce poate să fie prielnic pentru noi, inclusiv pentru milioanele de români aflați în toate punctele cardinale ale spațiului comunitar european.

Surse:
1. https://ec.europa.eu/romania/news/20170303_raport_national_eurobarometru_standard_86_ro
2. http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-385_ro.htm